Nu am spus niciodată, sau dacă am atins obiectul tangenţial, l-am spus pe frânturi, unor oameni foarte apropiaţi, tocmai pentru a nu strivi taina, a nu pierde taina, care pentru sufletul meu este, pratic, taina devenirii mele avocăţeşti este, de fapt, răsăritul ideii, şi mai cu seamă, a împlinirii ei de a deveni avocat.
Mi se cere să spun povestea aici, pentru că este site-ul Cabinetului, mă simt, practic, dator să spun această poveste, pentru că trebuie, pentru că cel la care o raportez merită, pentru că este nevoie ca astfel de fapte, ca astfel de seminţe să fie aruncate şi ele să încolţească în cât mai mulţi oameni, cu atât mai mult cu cât eu, personal, pentru că societatea este într-o criză de personalităţi, mă raportez frumos la cea căreia îi datorez toate etajele devenirii mele juridice şi, mai cu seamă, căreia îi datorez ispitirea de a deveni avocat- maestra şi doamna Paula Iacob.
Îmi aduc aminte, dragii mei, deşi eram absolvent de drept, dar pregăteam în mintea şi în sufletul meu o frumoasă carieră profesorală şi mă vedeam profesor de drept canonic, pentru că teologia este izvorul moralei în ceea ce priveşte conduita omului atunci când nu există reguli scrise, ca dat natural al vieţuirii între limitele binelui şi răului şi, mai cu seamă, a raportării şi a preţuirii celor de lângă noi. Aşadar, pe lângă aceasta, ştiinţa dreptului , care este, defapt, creaţia şi plămada minții umane, de înfăptuire a dreptăţii pe pământ, nu vine decât să se logodească cu ideea, cu principiul, cu valorile morale, în aşa fel încât, între dreptatea pe care eu o am ca ştiinţă şi morală care vine de la Dumnezeu, eu devin om frumos, dar nu prin înfăptuirea dreptăţii pentru mine, cât pentru cel de aproape, pentru cel de lângă mine, pentru celălalt.
Aşa se face, dragii mei, că exista o bună-practică şi drumuri la instanţă împreună cu maestra, doamna Paula Iacob, dinainte că eu să fiu corupt, între ghilimele, în mod evident, de domnia sa în a deveni avocat. Se face că, într-o zi mergeam la un proces, undeva aproape de Bucureşti, la Găeşti şi, întorcându-ne, aproape tot drumul, maestra Paula Iacob, mi-a spus cât de importantă este profesia de avocat, dar profesia de avocat, din gura maestrei Paula Iacob nu era o profesie, era o misiune, un soi de ofertă de destin şi care poate să implice devenirea, zidirea şi destinul celor cu care intră în contact sau pe care profesionistul îi are în grijă, îi apără, îi călăuzeşte. Aşa am înţeles că un om poate să îşi piardă uşor casa, să îşi piardă libertatea, să îşi piardă o sumedenie de drepturi şi libertăţi, iar atunci când neştiinţa lui ar fi principalul contra-argument în găsirea acestora, avocatul are menirea de a-i face omului ceea ce el însuşi nu ştie să-şi facă. Pe de altă parte, este cel care se luptă pentru drepturile şi libertăţile lui, în aşa fel încât, drepturile şi libertăţile clientului devin, practic, drepturile şi libertăţile avocatului care îl apără.
De aceea, îmi aduc aminte că, clienţii pentru maestra Paula Iacob erau, în marea lor majoritate, prieteni, aşadar, fiecare client care intra în Cabinet era un candidat la prietenia maestrei- un lucru deosebit, un om fascinant. Maestra Paula Iacob este, fără doar şi poate, un om al altor vremuri, astăzi, dar de care societatea are atât nevoie. Ea se distinge prin profesionalism, prin dăruire, prin credinţă, prin raportarea la divinitate, prin argumentarea juridică a necesităţii lui Dumnezeu în inima noastră, a existenţei lui prezente, între noi şi în noi, ce ne face să ne dăruim cu orice preţ pentru cel de aproape iar ceea ce era important de văzut, poate fascinant, era forţa exemplului, nu a discursului, nu a discuţiei.
Bunăoară, vreau să vă pun la suflet o întâmplare trăită, într-un drum pe care l-am avut venind de la Curtea de Apel din Cluj, spre Bucureşti şi trecând prin Sibiu, prin faţa Casei de Cultură, a Sindicatelor de acolo, unde a fost procesul lui Nicu Ceauşescu, şi spunea maestra "Uite, vreau să îţi spun că parcă astăzi văd sala aceasta plină şi în curte o mulţime de tancuri, în care Nicu a fost adus în cătuşe, iar procesul s-a desfăşurat în Casa de Cultură a Sindicatelor, iar când l-au adus era încătușat , în plină revoluţie, când nimeni nu voia să îl apere, i-am cerut atunci: luaț-i cătuşele pentru că procesul trebuie să fie drept, mai cu seamă, cinstit, corect, onest, cu toate regulile de procedură! ", i s-a strigat din spate: "Coană, când ieşi de aici te radem cu cuţitul de pe şenilele tancului!", atunci am întrebat-o: " Și ce aţi făcut auzind aceasta, totuşi, era o vreme de revoluţie, nu se poate, oricât ai fi de curajos, să nu te pierzi", şi îmi spune: " Nici eu nu ştiu exact de unde am avut curajul, probabil era o latură a mea pe care am descoperit-o atunci, dar îmi aduc aminte că m-am întors în direcţia din care a venit vocea şi am spus: " Bine, bine, dar până mă radeţi pe mine cu cuţitul de pe şenilele tancului, trebuie să i se ia cătuşele, pentru că este un proces drept, orice om are nevoie şi trebuie să aibă în orice judecată, o judecată dreaptă! ["].
Am înţeles atunci că avocatul nu este doar un om al destinului, ci al demnităţii, prin modelul, prin felul lui de a fi dar, mai cu seamă, prin dăruirea în apărarea celuilalt, în care îl aperi pe cel de aproape și pe clientul tău, așa cum ți-ai dori să te apere pe tine un avocat daca tu ai fi client și tu ți-ai dori să ai un avocat.
Revin si vă spuneam că veneam de la Gaesti, de la instanță și, undeva, în rondul din fața Casei Presei Libere i-am spus: " Iată, cred că am decis!", pentru că maestra insista de destul de multă vreme pentru a înțelege că avocatura și a deveni avocat nu poate fi decât un beneficiu pentru suflet, pentru demnitate, pentru frumusețea devenirii unui om.Atunci am spus: Iată, m-am decis, pentru că, iată, m-ați convins, da, sunt de acord să devin avocat".
Sigur că văd și astăzi bucuria din ochii maestrei, acela a fost începutul, așa am ajuns să dau examen de admitere la avocatură si iată-mă , dincoace de examen, admis, și astăzi avocat, iar toate zilele și clipele vieții mele ca avocat vor fi un tribut și o mulțumire pe care am sa i-o aduc in permanență maestrei Paula Iacob: pentru grija, pentru frumusețea de a-mi fi vegheat primii pași in avocatură, iar dupa aceea, frumusețea demnității si calității de avocat și n-am să uit niciodată căldura materna cu care profesionistul, Paula Iacob, m-a înconjurat mereu, așadar, îl rog pe Dumnezeu sa îi dea toată bucuria cerului, dar îmi aduc aminte, deopotrivă, că atunci cand i-am spus că sunt de acord am adăugat: ["]am si eu o conditie: să facem avocatură apostolică! ["].
A spus: ["].. nu prea știu ce înseamnă avocatura apostolica, dar de bună seamă, o facem!["]. I-am explicat atunci: trebuie să fie o treabă cu totală dăruire, pentru om, pentru suflet, în care dreptatea să fie singurul criteriu după care ne ghidăm în profesie, iar intreaga dreptate pe care o căutăm sa fie pusă sub semnul moralei, a moralei izvorâte, eminamente, din Dumnezeu, din harul lui Dumnezeu.
Sigur că maestra a îmbrățișat cu dulceață ideea, asta și pentru că eram, așadar, un tânăr care bătea la porțile devenirii avocațiale, iar diplomația, grija, frumusețea, talentul, dar mai cu seamă, înțelepciunea maestrei Paula Iacob erau copleșitoare, așadar, privind în urmă, înțeleg cum a fost posibil un astfel de dialog și vreau să vă spun ca după vreo doi ani de zile, când eram la final de stagiu, a venit în Cabinet o doamnă care avea vreo patruzeci de căței, nu spun treaba aceasta pentru a comenta, nici iubirea de animale, nici dacă e bine, nici dacă e rău, cert este că doamna a intrat în Cabinet iar colegii de atunci, pentru că erau mulți oameni care așteptau si sigur că timpul era înaintat, au sugerat și ne-au sugerat că doamnei i se poate da un sfat și, în mod evident, atât, pentru că este un caz social, iar atunci pentru că își dorea foarte mult să vorbeasca cu maestra, iarăși iubitoare de animale, maestra, nu a uitat și a spus: " Da, voi faceți- vă treaba, în celelalte birouri, eu și cu domnul Ionascu o s-o primim, o să-i dăm consultație și o s-o și ajutăm pentru că: "Nu-i așa că noi facem avocatură apostolica?"
Îl rog pe Dumnezeu să îmi dea puterea de a face întocmai și, mai mult, de a face pentru orice om cu care ma întâlnesc în profesia mea, așa cum bunul Dumnezeu mi-ar spune că e bine și că e mulțumit și așa cum maestra Paula Iacob ar fi mulțumită că port gândul și că îi duc în suflet și în profesie zestrea binelui!