Coloana Infinitului, inspirată, de fapt, din pictura murală a mănăstirii Sucevița?

V-ați întrebat vreodată ce anume a avut Constantin Brâncuși în minte atunci când a făurit Coloana Infinitului?

De unde s-a inspirat? Care a fost izvorul creației de geniu?

Doresc să vă pun la suflet un lucru: există probe indubitabile în ceea ce privește marca noastră românească, care curge, asemeni unui fir roșu, în istorie și care ne definește.
În preajma anilor 1955-1956 este finalizată pictura Suceviței, săvârșită de o echipă condusă de doi frați: Ion și Sofronie, talentul lor nemărginit fiind chiar produsul școlii moldovenești.

Așa se face, dragii mei, că în pelerinajele sale, Constantin Brâncuși, văzând mănăstirea Sucevița, a cules de acolo, în opinia mea, ceea ce înseamnă coloana fără de sfârșit!

În momentul în care intri în interiorul mănăstirii Sucevița, pe peretele care separă pronaosul de camera mormintelor, te întâmpină icoana Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, care este încadrată de motivul Coloanei Infinitului. De asemenea, în absida laterală sudică a mănăstirii Sucevița,

Coloana Infinitului este extrem de pregnantă, pictura păstrându-se intactă. Ceea ce este important în acest cadru, pe care eu îndrăznesc să-l definesc ca fiind firea divină a Mântuitorului în spațiul iconografic, Coloana Infinitului se sfârșește în icoana Duhului Sfânt, adică în ceea ce înseamnă devenirea absolută! Pe de altă parte, în absida nordică, ea este neîntreruptă, ajungând de la un punct la altul al absidei, efectiv, ca o Coloană a Infinitului! Întreaga pictură, evidențiind scena liturghiei cosmice și a liturghiei terestre, se bazează pe Coloana Infinitului!
Intrarea în mănăstirea Sucevița din latura sudică evocă același motiv, al coloanei fără sfârșit!

Acum vă intreb pe dumneavoastră:

Este oare posibil ca aceste elemente să-i fi scăpat lui Constantin Brâncuși, atunci când a văzut Sucevița?